Radu Constantea, președintele echipei de fotbal Universitatea Cluj, susține că nu s-a negociat cu niciun antrenor în această perioadă.
ProSport a scris azi că Ovidiu Sabău, antrenorul echipei de pe Someș, a pornit „revoluția” la Universitatea Cluj și i-ar îndepărta de la echipă pe Mitrea, Vali Gheorghe, Chipciu, Roger și Dan Nistor.
De asemenea că i s-a acordat o audiență la primarul Emil Boc care-l susține pe Ovidiu Ioan Sabău.
Radu Constantea a ținut să dezmintă informațiile care circulă de vineri în lumea fotbalului și care sunt confirmate de multe persoane din anturajul formației clujene.
„Eu sunt cel care l-am propus și susținut pe domnul Ioan Ovidiu Sabău în funcția de manager sportiv, când am început acest proiect din Liga a 4-a, dar și în cele două mandate ulterioare de antrenor principal.
Domnul Ioan Ovidiu Sabău a semnat în august 2023 un contract pe două sezoane, așa că nu s-a pus în această primăvară problema prelungirii contractului, acesta fiind valabil până în 2025.
FC Universitatea Cluj nu a negociat cu niciun antrenor. Nu s-a pus niciodată problema rezilierii contractului domnului Ioan Ovidiu Sabău. Nu a existat o audiență a domnului Ioan Ovidiu Sabău la Primăria Cluj-Napoca
Strategia FC Universitatea Cluj se stabilește în birourile clubului din 2016, de când mi-am asumat conducerea și parcursul acestui proiect. La ora actuală, clubul este exact acolo unde ne-am propus în 2016: în Liga 1, cu o stabilitate financiară care nu a fost întotdeauna o normalitate în ultimele două decenii, cu o imagine bună în fotbal, cu o susținere substanțială din partea mediului de business și a comunității și cu potențial de progres” a spus acesta.
Și a continuat: „Am fost și suntem deschiși la sfaturi și sugestii din partea oricărei persoane care vrea binele lui “U”, dar, atâta timp cât voi reprezenta FC Universitatea Cluj, nu primim și nu executăm ordine.
Atât Alex Chipciu, cât și Dan Nistor, ale căror nume a fost vehiculate în ultimele zile pe tot felul de “liste cu plecări”, sunt, alături de ceilalți jucători, parte din parcursul bun pe care l-am avut în primii doi ani de Liga 1 și trebuie tratați cu mai mult respect, pe care și l-au câștigat pe teren.
Nu am auzit pe nimeni în cadrul clubului să propună rezilierea unor contracte care sunt valabile și în sezonul viitor.
Celor cărora au aruncat informații false în mass-media în ultimele zile le spun ce le-am mai spus și acum câțiva ani: ar trebui să iasă din umbră și, dacă au un proiect mai bun pentru „U” decât cel actual, să și-l asume și să îl prezinte public”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER